Indicele ROBOR se află pe o pantă ascendentă, iar creditele românilor sunt afectate. A fost înregistrată o altă creștere bruscă.
Veștile nu sunt tocmai îmbucurătoare pentru românii care au credite la bancă.
Indicele ROBOR a înregistrat o nouă creștere bruscăIndicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut joi la 7,85% pe an, faţă de 7,71% în şedinţa precedentă, potrivit informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Citește și: BĂNCILE DIN ROMÂNIA TRAG UN SEMNAL DE ALARMĂ! PIAȚA IMOBILIARĂ AR FI PE PUNCTUL DE PRĂBUȘIRE
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7,97% pe an, de la 7,83% pe an, iar ROBOR la 12 luni se situează la 8,08% pe an, de la 7,90%.
Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 2,65% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul I 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,86%.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 4,75% pe an, de la 3,75% pe an:
Vezi și: VESTE BUNĂ PENTRU PENSIONARI! PENSIILE NU VOR MAI FI IMPOZITATE DE ANUL VIITOR
„Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de astăzi, 6 iulie 2022, a hotărât următoarele: majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 4,75% pe an, de la 3,75% pe an, începând cu data de 7 iulie 2022; majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 5,75% pe an, de la 4,75% pe an şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 3,75%, de la 2,75% pe an, începând cu data de 7 iulie 2022”, arată BNR.